Pentru cei cu sacoșa

Pentru cei cu sacoșa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-unul dintre episoadele serialului „Comunism pe burta goală” difuzat pe Realitatea TV și intitulat „Sacoșa”, Toni Grecu are o remarcă amară: „Stăteam la coadă câteva ore pentru te miri ce, o luam apoi spre casă și nu mai știam dacă am venit sau plec la cumpărături”. Milioanele de oameni cu sacoșa, milioanele de oameni liberi, vorba unui confrate, cu pensii dincoace de hotarul sărăciei merită măcar o dezbatere despre ce li s-a întâmplat. Măcar atât, o dezbatere despre „linșații de serviciu” Felix, Mona Muscă, Rodica Stănoiu sau vreo glorie sportivă.

Mereu, fără excepție, atunci când se mai șterg de praf câteva file din arhiva CNSAS  – deloc îmtâmplător, ca să-i dăm dreptate și lui Gică Popescu -, se deschide umbrela protectoare. Așa erau vremurile. Măi să fie! În aproape 10 ani de jurnalism la „Sportul”, am plecat de mai multe ori afară cu loturile naționale de fotbal, inclusiv în iadul capitalist. Niciodată nimeni nu m-a întrebat nimic la întoarcere. Doar colegii, dacă e cazul să mai stea după program la o zeamă cu miros de ploșniță. Chirilă și corifeii. Uneori și pașaportul de serviciu era returnat prin intermediari. Nu eram nici pe departe o excepție în redacția „Sportului”, populată ca oricare alt loc de muncă și de zeloși, și de cei care dădeau din coate închipuindu-și că au aripi zburând nicăieri. Așa erau vremurile unora, nu și ale celor cu sacoșă, amuzați de îndemnul „mai răsfirați, băieți!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×